vineri, 1 august 2014

Apropo de campania Veneris


Chestie de acum opt ani. Atunci, în vara lui 2006, am lansat o competiție online (pe Liternet.ro), în care îi îndemnam pe cititori să spună ce produs ar putea fi numit Eminescu (așa cum, de pildă, unor celebre bomboane de ciocolată austriece le zice Mozart, un lichior nemțesc e numit Goethe, iar o gamă de scule pescărești din Anglia se numește – aveți o singură încercare... – ei, da: Shakespeare).
După atîta timp pot spune că wow, a fost un excelent concurs de creativitate, în cadrul căruia am premiat propuneri dintre cele mai năstrușnice, cum ar fi „ciorăpeii-nepereche” ai lui Boariu: niște șosete desperecheate (cu aluzie ironică la sintagma aceea clișeizată din referatele de școală... se știe). Dar poate mai important la acest mare happening a fost dimensiunea statistică, prin care am putut aprecia cum e receptat Eminescu și sub aspecte mai prozaice, mai legate de viața cotidiană: consum, branding, de-astea...
Ei bine, din aproape o mie de repondenți, cam 50% au propus ca Eminescu să fie nume de brand pentru prezervative (sau alte metode sexual-protective). Cam 30% au propus ceai de tei și vreo zecime au dat numele poetului unor băuturi alcoolice. Restul de 10% s-a împrăștiat între cele mai bizare propuneri (cîrnați Eminescu, apă minerală Eminescu etc.) și cele mai previzibil livrești (dicționare de rime, culegere de referate etc.). Unii dintre susținătorii protectivelor Eminescu și-au argumentat alegerea clar și inechivoc: „Eminescu a murit de sifilis în floarea vîrstei, azi o astfel de nenorocire ar putea fi prevenită... să ne gîndim așadar la el” etc.
Între timp s-au petrecut schimbări în societate, în sistemul de educație și, mai ales, în mediul online (care a explodat literalmente). Aș fi vrut să reiau experimentul Produselor Eminescu în 2014, eventual pe un target de studenți în primii ani sau de proaspăt bacalaureați. Pînă să mă învrednicesc să-mi duc intenția la capăt, hop! a apărut campania Veneris, cu trena ei de reacții pro și contra, care i-au amplificat viralitatea. Produsul publicizat online cu imaginea (și legenda aferentă a) lui Eminescu este un test de depistare a bolilor cu transmitere sexuală. Poate fi, mai mult sau mai puțin, una dintre propunerile majoritare din concursul nostru! De remarcat însă: produsul în cauză nu se numește Eminescu, ci Veneris (un nume oarecum eminescian, rezonînd cel puțin cu Venere și Madonă). Eminescu e folosit ca emblemă tutelară, ca „imagine”.
Nu am fost de acord cu Iulian Toma de la AdPlayers, cînd a spus că, prin evocarea lui Eminescu, s-ar fi neglijat așteptarea publicului-țintă. Dețineam contra-dovada: acum opt ani, tinerii internauți îl asociau pe Eminescu metodelor sexual-protective (OK, da, pornind de la niște zvonuri, perpetuate de mai bine de un secol, legate de boala care l-ar fi răpus; destul însă ca simpla zvonistică să se transforme în ditai „biografia populară” a Poetului). Teoretic, e posibil (dar foarte improbabil, cred eu) ca, în răstimp, publicul respectiv să-și fi revizuit părerile; ca ultimii opt ani să răstoarne primii 120. E ceea ce – sincer – aș fi vrut să verific prin repetarea testării; dar cred că acum, deja, rezultatele mi-ar fi bruiate de scandalul Veneris, care capătă amploare, cu fiecare poziție luată public, de o tabără sau alta.
Marketerii Veneris-ului au argumentarea lor, diferită de cele ale concurenților din 2006 doar prin gradul de rafinament (inclusiv protecția juridică în calea posibilelor acuzații de folosire ilegală a figurii Poetului). Chipurile, noi încă nu știm cum a murit Eminescu, dacă a contractat sau nu vreo BTS; dar yeah! tu azi poți afla sigur, cu ajutorul produsului nostru, dacă ai sau nu ai una dintre acele pîrdalnice suferințe... 
În general, cei care le țin partea joacă rolul civilizatorilor de serviciu „și dă-i și luptă, neicusssorule” cu mentalitățile neamului. Boring, da, dar cel puțin la fel de boring e și mesajul celor care apără icoana Poetului cu indignări coregrafice, care tot împrejmuiesc subiectul, fără a-l numi. Mai mult decît pudoare, tabu: cum poți asocia o instituție atît de înaltă a culturii naționale cu un subiect atît de josnic, de vulgar? Răspunsul e simplu: atunci cînd te dedici unei cauze precum eradicarea BTS, ai toate motivele să ți-o ipostazezi la fel de sus ca figurile din panteonul cultural. Alde Pasteur, Koch sau Babeș sînt buni de stanțat pe medalii la fel ca Eminescu. Iar a considera că bacilul lui Koch e mai demn decît factorii de propagare ai BTS, numai pentru că se referă la părți ale corpului mai „arătabile în public” – e o barbarie împotriva căreia Eminescu însuși s-ar răzvrăti.
Prieteni apropologi, hai să ne abținem de la jocul de-a partizanatul. Pentru asta există facebook sau situri ca acesta. Hai mai bine să identificăm în această pățanie niscai topicuri culturale tari. Eu am două:
1)      Publicitatea – între cultură populară și cultură oficială. Dacă ar fi ca marketerii/publicitarii să încline balanța înspre cea dintîi, ar fi normal să țină cont de percepția populară (fie ea și falsă, gogonată, „zvonizată”, care îl vede în „nea Emy” o victimă a sifilisului viral). Dacă e să încline spre cealaltă, atunci ar trebui ca mesajul să fie modulat. Eminescu ca figură-vector într-o campanie anti-BTS are o doză de frondă anti-sistem care ar putea fi negociată. Oficialitățile pot fi învrăjbite, asemeni Ministerului Culturii (care s-a grăbit să-i someze pe alde Veneris, la fel cum fostul ministru Iorgulescu a atacat concursul nostru onlinedin 2006); dar la fel de bine pot fi coalizate într-o acțiune spre binele public. Depinde ce îți propui mai mult să vindeci la români: frustrările culturale sau organele genitale?
2)      Figura poetului – între manual și folclor. Aici se deschide un univers întreg de discuții și problematizări. Un poet este legendar, popular, național etc. - și prin traficarea sa (viață, operă, destin etc.) de către cultura populară. Gloria unui Rudel și a altor trubaduri e datorată în mare parte și Vidas-urilor care le-au dublat opera,vulgarizînd-o. Ce ar fi Villon fără faima sa de veșnic prigonit? Însăși noțiunea de „poet” ne ajunge azi, prin secole, încărcată de un bagaj de sensuri romantice și romanțabile de care nu se poate face abstracție. A apăra cu strictețe litera de manual în fața acestui fund de aisberg de prejudecăți și mituri poate că are sens pentru unii; dar sigur că n-are rost, pentru alții.
Cam mult pentru început? Așa sînt episoadele-pilot, mai lunguțe. Ce facem, colegi apropoplogi? Continuăm sau vînăm altceva?

3 comentarii:

  1. M-am uitat acum si eu un pic prin mediu si am vazut chestia cu Veneris.In epoca multi au avut soarta asta.Si "nainte.Schubert par egzamplu.Stii de ce are viciu chestia cu imaginea?Ca

    RăspundețiȘtergere
  2. Ptr ca accidentul personal,raportat la ce de fapt un asemenea tip de personalitate ,e derizoriu.Si sa expui derizoriul unui moment in felul asta e cumva de nivel jos.Solutie de tipul...so what if i get the job done.Mercantilismul si functionalismulcontemporan .Care se va dovedi la un punct ca n-a fost chiar o abordare stralucita.Villon am putea sa-l punem linistiti pe un vin.Ca acolo era stil de viata plus asumare si enuntare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ura! Primul comentator! Primul apropolog asociat! Mulțumesc, frate Fundescule! Aș zice că farmaceuticele sînt o zonă în care mercantilismul și funcționalismul adaugă multe zerouri în coadă față de altele; că viralitatea campaniei crește și ea proporțional cu scandalul. Da, eu încă mă gîndesc serios de ce au acumulat tabu peste tabu (Poet Național, respectiv boli „rușinoase”). Nu mă grăbesc să spun că a fost o tîmpenie, dimpotrivă. O să mă gîndesc la cazul Schubert. Este un vin Khayam în Franța și noi avem Lacrima lui Ovidiu. Villon ar merita o ediție omagială de vin. Vitivinificația e un hiperspațiu fascinant. Poate facem o dată un „apropo de vinuri”.

    RăspundețiȘtergere